ANEXA

 

,,Aspecte referitoare la situaţiile financiare intocmite de agenţii economici la 31.12.2006”

 

1.      Întocmirea situatiilor financiare anuale individuale:

 

Persoanele juridice care întocmesc situaţii financiare individuale potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, parte componentă a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005, publicat in Monitorul Oficial al României, nr. 1080 bis/30.11.2005,  întocmesc şi prezintă fie situaţii financiare anuale, fie situaţii financiare anuale simplificate.

Astfel:

a)     persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:

- total active: 3.650.000 euro,

- cifră de afaceri netă:   7.300.000 euro,

- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar:   50

   întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

a)     bilanţ,

b)     cont de profit şi pierdere,

c)      situaţia modificărilor capitalului propriu,

d)     situaţia fluxurilor de trezorerie,

e)     note explicative la situaţiile financiare anuale.

 

Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, întocmesc situaţii financiare anuale cuprinzând cele cinci componente de mai sus, chiar dacă nu depăşesc limitele a două din cele trei criterii de mărime prevăzute de reglementări.

 

b)     persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre criteriile de mărime prevăzute întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:

§         bilanţ prescurtat,

§         cont de profit şi pierdere,

§         note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

Persoanele juridice care întocmesc situaţii financiare anuale simplificate au posibilitatea ca, opţional, să întocmească situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

 

            Potrivit art. 4 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005, pentru situaţiile financiare ale anului 2006, intocmite potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificarile si completarile ulterioare se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar al anului 2006, numai pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului 2005 (deci, nu pe baza indicatorilor aferenţi anilor 2005 şi 2006).

            Situaţiile financiare anuale întocmite de persoanele juridice prevăzute la pct. 3 alin. (1) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene sunt auditate potrivit legii.

Fac obiectul auditului financiar şi situaţiile financiare anuale întocmite de entităţile de interes public ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

Persoanele juridice au obligatia sa intocmeasca si sa depuna situatii financiare individuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

Situatiile financiare anuale, aprobate in mod corespunzator, si raportul administratorilor, impreuna cu raportul de audit sau raportul de verificare al cenzorilor, dupa caz, se publica in conformitate cu legislatia in vigoare.

 

2.      Întocmirea situatiilor financiare consolidate:

 

Începând cu situaţiile financiare ale anului 2006, entităţile care îndeplinesc condiţiile specificate în Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005, au obligaţia de a întocmi şi situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat.

         Pentru situaţiile financiare consolidate ale anului 2006, determinarea criteriilor prevazute la pct. 13 (1) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităţilor Economice Europene se face pe baza situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2006, prin cumulare, după eliminarea rezultatelor interne înregistrate în cadrul grupului.

         Situaţiile financiare consolidate nu se depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

Situatiile financiare anuale consolidate, aprobate in mod corespunzator, si raportul consolidat al administratorilor, impreuna cu opinia exprimata de persoana responsabila cu auditarea situatiilor financiare anuale consolidate, se publica conform legislatiei in materie.